Leviticus 1

Arderea-de-tot

1 Domnul l-a chemat pe Moise și i-a vorbit din Cortul Întâlnirii, zicând: 2„Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când cineva dintre voi aduce Domnului vreo ofrandă, să vă aduceți ofranda dintr-un animal din turmă sau cireadă.

3Dacă ofranda lui este o ardere-de-tot din cireadă, atunci să aducă un mascul fără cusur. Să-l aducă la intrarea în Cortul Întâlnirii ca să fie plăcut
Textul se referă fie la dar, fie la persoana care dăruiește.
înaintea Domnului.
4Să-și pună mâna pe capul animalului adus ca ardere-de-tot, și acesta va fi primit în locul lui ca ispășire pentru el. 5Vițelul să fie înjunghiat înaintea Domnului iar fiii lui Aaron, preoții, să aducă sângele și să-l stropească de jur împrejurul altarului de la intrarea în Cortul Întâlnirii. 6Arderea-de-tot să fie jupuită și tăiată în bucăți. 7Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar și să pună lemne în foc. 8Apoi preoții, fiii lui Aaron, să așeze bucățile, capul și grăsimea pe lemnele puse în focul de pe altar, 9iar măruntaiele și picioarele să le spele cu apă. Apoi preotul să le ardă pe toate pe altar ca o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului.

10Dacă ofranda lui ca ardere-de-tot este din turmă, din miei sau din capre, atunci să aducă un mascul fără cusur. 11Să-l înjunghie în partea de nord a altarului, înaintea Domnului, iar fiii lui Aaron, preoții, să-i stropească sângele pe altar, de jur împrejur. 12Preotul să-l taie în bucăți și să așeze bucățile împreună cu capul și grăsimea pe lemnele puse pe focul de pe altar, 13iar măruntaiele și picioarele să le spele cu apă. Apoi, preotul să le aducă pe toate și să le ardă pe altar. Aceasta este o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului.

14Dacă ofranda lui pentru Domnul este o ardere-de-tot din păsări, atunci să-și aducă ofranda din turturele sau din pui de porumbel. 15Preotul să aducă pasărea lângă altar, să-i desprindă capul și s-o ardă pe altar; sângele ei să-i fie scurs pe o parte a altarului. 16Apoi, să-i scoată gușa cu ce are în ea
Sau: gușa și penele.
și s-o arunce lângă altar, pe partea de est, în locul pentru cenușă.
17Să-i rupă aripile, fără să le desprindă. După aceea, preotul să ardă pasărea pe altar, pe lemnele de pe foc. Aceasta este o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului.

Copyright information for RonNTR